De Ziua Armatei

Chiar dacă nu realizăm pe de-a-ntregul acest lucru, suntem cu toţii urmaşii unui lung şir de soldaţi. Ţărani sau orăşeni, oameni simpli sau învăţaţi, atunci când s-au ridicat fumurile din deal în deal, sau când au răsunat goarnele, românii au devenit cu toţii soldaţi. Printre ei, şi părinţii noştri, bunicii noştri, străbunicii noştri… Toate generaţiile, întinse înapoi în timp vreme de peste 2000 de ani, şi-au strâns la vremuri de nevoie armatele şi au plătit preţul libertăţii.

„Arborele libertăţii trebuie udat din când în când cu sângele patrioţilor şi cu cel al tiranilor”. Nu este nici o diferenţă între a-ţi apăra ţara de duşmanul din afară sau de tirania dinăuntru.

Demnitatea în viaţă, curajul în luptă şi onoarea în orice împrejurare au fost respectate dintotdeauna, chiar şi între adversari. Se spune că la intrarea în lumea de dincolo de viaţă, sufletele sunt aşteptate şi însoţite. Sufletele eroilor ce pleacă din această lume sunt întotdeauna conduse spre hotarul dintre lumi de respectul celor ce au fost martorii vieţii lor.

Poate că în ziua în care două corpuri de armată se vor putea extermina într-o secundă, naţiunile civilizate vor da înapoi în faţa ororilor războiului şi vor trimite la vatră pe soldaţii lor. (Alfred Nobel)

Sunt pline câmpiile şi dealurile acestei lumi de osemintele soldaţilor. Din toate vremurile… din toate armatele…

Fie ca sufletele lor să-şi continue drumul în lumină.