Lumea în care trăim

Cuvintele sunt vibraţii ce creează lumea. Numai cuvintele frumoase vor crea o lume frumoasă

Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Meteoritul din Rusia…

Posted by Radu Albota pe 26/02/2013

… a fost lovit din aer?

Anunțuri

Posted in Uncategorized | Leave a Comment »

Invitaţie la taifas

Posted by Radu Albota pe 30/04/2010

Pur şi simplu o invitaţie la taifas, despre tine, despre ce te frământă, despre cum ai putea să depăşeşti orice problemă…

Posted in Uncategorized | Leave a Comment »

Imbratiseaza viata!

Posted by Radu Albota pe 19/02/2010

Indiferent dacă eşti printre cei care consideră centura un moft, sau dacă o porţi regulat, trebuie să vezi acest video, este probabil cea mai impresionantă campanie pentru siguranţă făcută vreodată.

De obicei campaniile rutiere mizează pe imagini şocante şi factorul frică pentru a preveni comportamentele dăunătoare în trafic. Aceasta nu, aceasta reuşeşte să fie impresionantă fără imagini explicite, apelând la afecţiune şi viaţa de familie. Stimulii folosiţi sunt atât de puternici încât efectul este mult mai pregnant decât al uneia convenţionale.

Campania aparţine organizaţiei britanice Sussex Safer Roads Partnership, şi este unul dintre cele mai de succes virale ale anului. Poate unii dintre voi o ştiţi, dar toţi ar trebui să o urmărim şi să „îmbrăţişăm” mesajul. Chiar şi Bill Gates şi James Cameron au rămas impresionaţi de această campanie. Chiar dacă a fost concepută pentru publicul britanic, foarte multe canale străine şi-au manifestat interesul pentru a o rula.

Sursa: promotor.ro

Posted in Uncategorized | Leave a Comment »

Buna seara, Laura C

Posted by Radu Albota pe 10/02/2010

Dupa cum este usor de observat nu am mai postat nimic de ceva vreme. Luna decembrie 2009 a venit cu o mare lehamite, generata de directia in care a luat-o tara asta, dar si cu dorinta unei trairi egoiste a bucuriei aduse de sarbatorile de iarna. Impartit cumva intre aceste doua trairi aproape ca am uitat de blog.
Comentariul tau m-a trezit din amorteala si a adus cu el impulsul necesar pentru a ma apleca din nou asupra tastaturii.
Multumesc pentru felicitari. Acum, la finalul unei etape, mica pentru omenire, dar importanta pentru mine, realizez ca de o buna bucata de vreme eram intr-o permanenta cautare. Aceasta nu s-a incheiat, dar am aflat directia in care cautarile mele vor continua.
Si pentru ca mi-ai lasat o enumerare a unor subiecte care depasesc cu mult banalul atribut de importante, am sa-ti raspund tot cu o enumerare:
– uniunea corp-minte-suflet se afla in centrul practicii noii mele profesii, psihoterapia integrativa. Dealtfel, abordarea holistica se impune in tot mai multe domenii ce au ca subiect individul si problemele sale.
– puterea vindecatoare a esenienilor (si nu numai a lor) sau altfel spus arta de a vindeca prin punerea mainilor, este una dintre directiile mele de cautare, de practica, de intelegere si de invatare.
– in cele ce privesc rugaciunea fundamentata pe vizualizarea si constientizarea faptului deja implinit … nu cunosc prea multe lucruri certe despre asta. Dar pot sa spun ca tot ceea ce exista, sub orice forma, in teritoriul intrapsihic, fie problema, suferinta, durere, fie solutie sau rezolvare, toate acestea fac cu siguranta parte din realitatea individuala. Deci exista. Si atunci cum sa nu multumesti pentru ceea ce ti s-a dat? Pe de alta parte, avand in vedere ca gandul este cel mai puternic instrument din Univers, legea universala a atractiei determina si face sa-ti parvina ecouri in strinsa concordanta cu gandurile generate. Iar daca gandurile tale poarta in ele solutionarea dorita a unei probleme, cum oare ar putea fi ecourile venite din Univers?
– nu cred ca exista perceptii extrasenzoriale. Exista doar oameni ale caror simturi, necuantificate inca de anatomia si fiziologia clasice, percep si alte aspecte ale realitatii decat imensa majoritate a populatiei. Pentru orice forma de energie exista un emitator, o forma de existenta, vectori si, in unii din semenii nostri, receptori. Nu stiu daca poate spune cineva cu certitudine daca doar unii poseda acele structuri functionale ce le permit sa vada sau sa faca mai multe decat pot ceilalti, sau daca le avem cu totii, ca parte a zestrei noastre filogenetice, iar diferenta este data de factori ce tin strict de evolutia individuala (ontogenetici). Notiunea de extrasenzorialitate confera un sens de supranatural atributelor simturilor, dar daca consideram ca natura include totul, si ceea ce vedem si ceea ce nu vedem, si ceea ce putem si ceea ce nu putem, observam ca generam un paradox. Iar paradoxurile nu exista: sunt evenimente perfect naturale, care asculta insa de alte legi decat cele pe care le cunoastem in acest moment. Ca si exceptiile, care nu contrazic regula ci asculta si se supun unei alte reguli. 🙂

Posted in Uncategorized | 1 Comment »

De ziua nationala

Posted by Radu Albota pe 01/12/2009

Astazi este sarbatoarea nationala a Romaniei.

O sarbatoare nationala in care putini romani vor zambi. O sarbatoare nationala careia ii lipseste ingredientul-cheie: bucuria.
O sarbatoare nationala care ne gaseste asezati in transee, scufundati intr-un aprig razboi romano-roman. Un razboi in care unii incearca sa se (si sa ne) elibereze dintr-o mocirla sociala care ameninta sa ne inghita cu totul, si in care ceilalti ne vor inglodati cu tot dinadinsul. Un razboi in care trompetele si tobele infanteriei au fost inlocuite de manelele lui Nicolae Guta si Florin Salam. Un razboi in care drapelele de lupta fluturand in vant, mandria cavaleriei de altadata, au fost inlocuite cu uriase si desantate cartoane ce vorbesc despre frica si din care Big Brother te priveste fix, amintindu-ti ca e omniprezent si dorindu-si sa fie vesnic. Un razboi din care generalii de mucava, caliti in luptele pentru conturi (nu pe fronturi), se aleg cu o ploaie de stele drept recompensa a tradarii.
O dementa politica in loc de sarbatoare.
Suspiciune, frica si teroare in loc de bucurie.

Cand vom avea si noi un 4th of July sau un 14 Juillet?

Cine a trait sau macar a vazut pe ecran un 4 iulie in Statele Unite stie exact la ce ma refer. De la creolul pescuitor de creveti din Louisiana si pana la bancherul de pe Wall Street, de la irlandezul de pe langa Marine Park-Brooklyn, si pana la evreul din Crown Heights, de la hispanicul sosit in urma cu zece ani in Miami si pana la taietorul de lemne din Oregon, de la rusul din „Mica Odessa” si pana la portoricanul din California, toata lumea sarbatoreste.
Nu exista, poate, natiune mai eterogena decat cea americana. Cu peste 200 de religii oficial recunoscute, cu mari aglomerari urbane in care, in unele dintre ele, intre 50 si 70% dintre locuitori nici macar nu vorbesc limba engleza.
Dar exista, in acelasi timp, un set de simboluri care tine aceasta lume extrem de diferita laolalta si ii da un real sens existential. Cuvinte precum drapel, istorie, patrie, patriotism, nu sunt luate in deradere si ii unesc instantaneu pe cei care, altfel, isi apara cu indarjire dreptul de a fi diferiti (etnic, religios, cultural, politic, etc.).
Amintirea de la Fort Alamo, unde o mana de cowboys certareti au infruntat, in numele unei natiuni care tocmai se nastea, uriasa armata mexicana, aduce inca lacrimi in ochii americanilor.
Nici o picatura de sange varsat nu este socotita in zadar iar cele mai ravnite distinctii ale US Marine Corps sunt celebrele Stars, acordate pentru salvarea vietii unui camarad, riscandu-ti-o pe a ta.

La France Eternelle nu este o gluma. Este tara in care, in cea mai cutremuratoare si infricosatoare infruntare de infanterie a tuturor timpurilor – batalia de la Verdun si contraofensiva de pe Somme, la finalul careia un milion de inimi au incetat sa bata – a spus Pe aici nu se trece. Si nu s-a trecut, in timp ce divizii intregi se risipeau ca fumul si treceau in eternitate, intrand in legenda. Care, ingenuncheata de nazisti in 1940, a gasit puterea sa dezvolte o Rezistenta ramasa legendara, in care marunti functionari sau profesori de gimnaziu, preoti de tara sau distinsi universitari, personalitati artistice sau simpli fermieri, si-au dat viata in beciurile Gestapoului, indurand torturi de neimaginat fara sa-si tradeze camarazii.

Ne vom bate pe mare, si daca vom pierde pe mare ne vom bate in aer, si daca vom pierde in aer ne vom bate pe uscat, pe plaje, pe strazi si in case, dar niciodata nu ne vom preda. We shall never surrender! a spus Winston Churchill cand Franta a cazut si Imperiul Britanic ramasese singura putere europeana care rezista in fata unei Germanii care cucerise Europa. Nu s-au predat si au invins.

Leningradul a fost asediat 900 de zile si oamenii ajunsesera sa se manince intre ei. Dar un ofiter german declara dupa aceea: Stiam ca oamenii aceia nu se vor preda niciodata. Nu puteam sa raportam asta Fuhrerului, dar ca militari, stiam asta.

Cine in Romania de azi isi aminteste de martiriul, unic in istorie, al lui Brancoveanu, care a preferat sa-si vada fiii murind pe esafod decat sa-si incline capul? Cine mai pomeneste de tinerii elevi militari de la Paulis, care murind aproape pana la unul, au tinut in loc, in 1944, armata nazista aflata in retragere? Cine mai aminteste de taranii amarati care au marsaluit peste Carpati in 1916 pentru a infrunta alaturi de fratii lor cea mai cumplita masinarie de razboi a timpului, armata germana? Cine-si mai aminteste si cine mai pomeneste de Gheorghe Doja, de Horea, de Iancu?
Cine mai pomeneste, fara interes politic, ca au trecut abia doua decenii de cand alti romani au stat dezarmati, cu pieptul gol, in fata tevilor de mitraliera si a tancurilor, pentru a ne salva de o alta dictatura dementa? Eu insumi sunt in viata si alaturi de voi pentru ca ei au rezistat in acele zile si nopti si nu s-au predat.

Am vazut cum in ultimele doua decenii am trait, ca popor, intr-un cumplit si destructiv masochism, demoland aproape tot ce era de demolat si uitand, ca sub efectul unei vraji rele, de toate lucrurile care ar trebui sa ne uneasca si sa ne redea stima de sine. Ca nu trebuie sa fim niste imitatii de americani, francezi, nemti sau turci, ci doar noi insine. Sa ne asumam imperfectiunea noastra, caci oricum, nimeni nu e perfect, sa ne asumam propria istorie. Sa ne asumam o identitate care nu este nici buna si nici rea, ci este a noastra.
Nu cred, refuz sa cred ca de la Burebista si Decebal incoace, de-a lungul a doua mii de ani, au murit milioane de romani pentru ca noi sa ne delectam cu MacDonald, schnitzel, saorma si kebap. Tot asa cum refuz sa cred ca ei au murit pentru grupul de la Golden Blitz sa-si ingrase nesimtit portofelele, sau cel de la Grivco sa le dea cu tifla, sau pentru ca noi sa avem o portavoce ca prim-ministru sau o demi-mondena ca ministra a posetelor scumpe, a biletelelor roz si a nesimtirii. Refuz sa cred ca sute de mii de soldati romani au murit de-a lungul istoriei pentru ca in Romania de azi sa fie decorati si avansati exceptional generali de manutanta pentru ca si-au schimbat peste noapte tabara.
Nu.

Astazi, cand am sa privesc parada militara, am sa aleg sa vad trecand pe sub Arcul de Triumf, dacii liberi, ostenii lui Mircea si Stefan si Mihai, dorobantii de la 1877, soldatii romani care, in 1918, agatind simbolic opinca romaneasca pe parlamentul de la Budapesta, au fost creatorii Romaniei Mari, am sa aleg sa-i vad pe soldatii romani dand curs istoricei comenzi Soldati, va ordon treceti Prutul, am sa aleg sa-i vad pe eroii de la Marasti, Marasesti si Oituz, pe cei de la Paulis si de la Carei, pe anonimii si naivii revolutionari din 1989. Am sa aleg sa strivesc o lacrima intre pleoape si sa las sa razbata in afara doar admiratia si respectul pentru toti martirii neamului romanesc.
Va invit ca prin ochii mintii, sa-i priviti si voi pe acesti demni inaintasi ai nostrii. Chiar asa anonimi cum sunt, ei nu sunt niste necunoscuti: sunt parintii parintilor nostri, bunicii lor, strabunicii lor, si strabunicii strabunicilor lor. Poate ca vazandu-i astfel, ne vom da cu totii seama mai bine de unde venim si poate ca vom avea puterea sa determinam incotro mergem.
Vazandu-i in acest fel, nu o sa-i mai invidiem niciodata pe cei ce marsaluiesc pe Champs Elysees sau pe marile bulevarde din Manhattan si ne vom putea bucura cu adevarat de sarbatoarea noastra.
Si atunci, poate, sarbatoarea noastra nationala va fi, vorba lui Hemingway, una de neuitat.

La multi ani tuturor!

Posted in Uncategorized | Leave a Comment »

Alege-ţi cu grijă stăpânii! (1)

Posted by Radu Albota pe 26/11/2009

Posted in Uncategorized | Leave a Comment »